…nu mai exista soare, nici aburi de caldura iesiti din porii pielii mele. Nici mare nu mai e, s-a revarsat in ocean; si nici ocean nu mai e, l-a inghitit ochiul meu stang. Si va mai intrebati de unde pot avea atatea lacrimi de plans. Si va promit, intotdeauna voi gasi apa pentru a o plange!
…si deschid larg ferestrele si ma vopsesc in rosu aprins. Inca mai exista jungle prin care sa alerg si prin care sa ma uit si sa ma caut sub o feriga. Si deshid fereastra si intri tu si eu ma impleticesc in liane si trantesc usi in fuga mea. Si jur ca nu ma tem de tine, doar ca te iubesc prea mult…
Si iti tot spun ca astazi genetica a evoluat. Iti pot darui un fir de par si tu vei face din el o mie ca mine si poate se va nimeri una sanatoasa, una care sa nu o ia la fuga pe scari de cate ori te vede. Si poate tu ai fi fericit atunci, asa cum ai merita. Eu insa ma voi lasa in genunchi sa imbatranesc in liniste, cu coatele pe biroul meu, in fata jurnalului mai vechi decat istoria, mai vechi decat ovulul mamei fecundat de tata acum 23 de ani…lasa-ma sa imbatranesc in liniste si sa ma imbrac in par alb…
…si azi am aflat ca nu mai exista caldura in lume! S-a strans toata de frica si s-a ascuns in spatele meu. Si o car in tacere asa cum iti car iubirea in inima. La urma urmei e acelasi lucru. Ard tamaie si imi pun coronita de printesa sa ma cred fericita. Fericirea poate fi un crez, asa ca nu ma blama. Si totul trece, totul e fad, numai caldura asta albastra sta pitita in spatele meu. Caldura sau iubirea. Totuna. Totuna, iti zic…
… nici luna nu mai e. De aia nu-mi mai circula sangele cum trebuie. Stii ca ea imi bate in loc de inima. Si totul s-a facut negru si inghet de atata albastru si m-am dus la vale prin toporasi de atata jele. Noaptea care altatada era nascuta special pentru iubire e amenintatoare acum. Totul e amenintator…alinta-ma…
…si toti oamenii se dezbraca, raman goi, fiecare in felul lor. Ii vezi? Si ma uit pentru ultima oara fix la tine si vad in retina ta intregul Boogie Street si prostituate cu ruj rosu pe dinti. Dar noi cadem in genunchi si sarbatorim amenintarea noptii asa cum stim noi, fara sa mai luam lectii de la trubaduri sau tarfe din localuri ieftine. Noi nu suntem nicaieri si nu suntem ca nimeni. Tocmai de aceea nu suntem unici; pentru ca toti sunt. Si inceteaza cu jalea, nu trebuie sa ne mai temem atata de chemarea de la inceputul lumii!…
…si de ce nu pricepi ca povestea ta e prea lunga pentru a o mai scrie vreodata? Si nici timp nu mai am, trebuie, chiar trebuie sa ma caut pe sub ferigi. Si sa stii iubite, ca sunt acostata de sunete de peste tot. Si nu ma slabesc si ma obosesc. Toti imi spun povestile lor si le aud vocile agasante si imi striga cuvinte urate si ma fac sa plang…De aceea ma agat mereu cu dintii de urechea ta. As vrea numai sa incetezi sa mai gemi de placere in fata fricii mele…Dintii mei nu s-au nascut pentru a naste gemetele tale…Sunt prea diferiti, nu le vezi esenta?
…si stiu ca ti-am promis candva o ultima noapte. Cand timpul va fi lung si vor fi semne pe cer de care eu nu voi avea cunostinta. Si tu vei veni cu o plaja si o luna in palma si un copil in dar…Doar ca eu am fugit. Era prea amenintator totul. Amenintator ca un leu sau ca un san…
