Azi, sunt in pline forte optimiste. Azi nu ma mai gandesc la strategii de promovare si las nitel cititul la licenta, pentru a initia un top 10 al melodiilor care ma fac sa zambesc si sa ma zbantui prin casa. Am sa diversific alegerile, unele melodii nefiind cele mai cunoscute sau mai promovate, dar pe care eu le gasesc adorabile. Recunoooosc, sunt si nitel egoista cu aceasta initiativa, deoarece vor veni zile negre in viata mea in urmatoarea luna si doresc sa am o oaza de fericire si de culoare muzicala pe acest blog.

So, pe locul 10 se va plasa un cantecel haios, care ma face sa ma gandesc mereu la Oompa Loompas si la rauri de ciocolata (si cafea, as sugera eu, cea de acum) si fel de fel de bomboane in culorile curcubeului. Imi aminteste de targurile din satul bunicii, cand veneau tiganii cu inghetata de casa si o vindeau din carute si bomboane roz si bleu din zahar topit si minunata vata-pe-bat in care imi bagam degetelele si o puneam pe limba sa se topeasca. A, si sa nu uit de caruselele mici si colorate care imi aratau ca lumea se poate invarti, si circurile cu elefanti si serpi uriasi si ponei-dragalasi. Si ma mai gandesc cand o ascult la buburuze si fluturasi si iepurasi-coconasi-ce-au-fugit-peste-imas, si la piticii-micii Bashful si Grumpy, si ciupercute rosii cu buline albe, si casuta de turta dulce a vrajitoarei-celei-rele, si la mere glazurate, si la acadele si papadii si curcubee si pestisori aurii, si.., si…si…Dar mai bine ascultati voi si spuneti-mi la ce va ganditi cand o ascultati!

Pe data viitoare, va promit ceva dragut-dragut, si-mai-dragut decat Candy Man a lui Sammy Davis Jr.!

PS: enjoy the lyrics…

Who can take tomorrow, dip it in a dream
Separate the sorrow and collect up all the cream…
The candy man can!!

-Irelevant, imi spuse el.

E ciudat cum cuvantul acesta se potriveste aproape oricarei replici. Ma inchide. Ma supara. Ma face sa caut o patratica libera in care sa pun un X si sa il bat la jocul asta de viata “X & O”.

-Irelevant, spune el din nou razand de mine si de chinul mintii mele de sahista pensionata.

Stie sa spuna cuvinte care sa ma provoace, ma stie. Sau stia. E ciudat, pentru ca si eu il stiu si cu toate astea imi place sa ma las suparata de el. Sau stiam, imi placea. El e puternic, si imi place sa-i ofer sansa de a fi puternic cu mine, langa mine. Imi place sa fiu femeie langa el, imi place sa fie el barbatul de langa mine. Imi place de noi. Dar sunt obosita. Imi place de noi, insa e prea mult irelevant, mult prea mult, mai mult ca te iubesc. E irelevant asta pentru voi, nu-i asa?… Dar nu si pentru mine, cea care arunca cuvinte pe o pagina virtuala intr-o dupa-amiaza de toamna. Multe se pierd, insa tot ce e irelevant ramane si te bate in inima ca un cui.

-Irelevant, spune el indiferent.

Eu il iubesc. Si ii spun asta. El stie, insa in plictiseala sa indiferenta, doar “irelevant” stie sa cante. Ii spun sa ma priveasca in ochi, “irelevant” primesc. Ii spun ca vom muri ca in Vama Veche. “Irelevant”, vine raspunsul. Plang. Degeaba, totul e irelevant. Plec. Plec. Cred ca e primavara, insa e toamna deja. In timpul acesta plin de netimp el afla ca totul e relevant. I-a ramas irelevant in inima si a aflat prin negare adevarul.

-Irelevant, ii spun astazi.

El plange. Eu sunt plecata de mult cu lacrimile uscate in palmi. Ele imi sunt dovada suferintei in caz ca Toma imi va cere sa ma identific ca fiind eu si nu alta. El plange si eu ma frang. El stie ca totul e relevant, stie ce stiam si eu candva.

Irelevant, irelevant, irelevant pentru ca totul are relevanta.

Tuesday September 12, 2006 – 02:45pm (EEST)

Astazi am vazut un copil zambind si mi-am amintit de tine. Numai tu te puteai lumina privind un asemenea tablou, numai eu ma puteam lumina privind cum te luminezi. Astazi insa nu ai fost langa mine, iar eu nu m-am putut lumina decat intorcand cutitul in rana pentru ca suferinta sa ma traga in trecut. Astazi nu am luminat si la fel va fi si maine. Astazi nu ai fost langa mine si la fel va fi si maine.

Ti-as spune ca sunt trist, dar as minti. Viata mea e frumoasa si mereu aglomerata si mereu plina de oameni si chiar de anumite forme de iubire. Traiesc frumos si sanatos si ma bucur de tot ce e in jurul meu cu o placere aproape deliranta. Deci nu sunt trist, draga mea…Nu sunt cu toate ca mi-ar fi fost mult mai simplu ca iti fi spus asta. As fi scapat mai usor, nu ar trebui sa explic in zeci, sute de cuvinte cum ma simt…Si ar fi fost si mai bine daca intr-adevar as fi fost doar trist. Pentru ca stii si tu, tristetile sunt trecatoare…insa ce am eu, voi avea mereu. Sunt gol. Sunt GOL!…Intelegi tu?…Si, da, stiu, stiu ca ma intelegi, pentru ca ma stii asa cum o tiganca stie liniile din palma: ma stii cu iubirea si intuitia si visul ce iti tasnesc din ochi si ma stii pentru ca ai fost in labirintul fiintei mele.

Deci, draga mea iubita sunt gol, sunt gol fara tine. Si stii ce ma doare acum?…Ma doare faptul ca stiu ca nu te face fericita faptul ca sunt asa, faptul ca stii ca nu mi-e bine, ca nu sunt eu fara tine. Atat de simplu si chiar frumos ar fi daca ai fi fost o femeie ca oricare, o femeie frivola, cu mandrii si orgolii si gelozii stupide si replici pale…Dar tu esti tu, si esti unica, esti Unica si suferi chiar si acum pentru mine, acum cand nu ne mai apartinem decat la trecut, decat in amintiri despre care nu de putine ori ma intreb daca au existat sau doar mi le-am dorit si sperat…Mi-ai dat tot ce am vrut vreodata si ai spart toate barierele si m-ai facut sa iubesc ca iubesc si mi-ai aratat o lume fara ziduri si fara orizonturi…Mi-ai aratat surasuri de dupa voaluri si mi-ai dansat viata si iubirea in cel mai pur mod cu putinta…Alerg acum cu tine pe campiile de care vorbeai, pe campiile pe care te dadeai de-a dura cand erai mica, si caut cuvinte. Da, pentru prima oara in viata caut cuvintele potrivite pentru ca meriti asta. Meriti sa iti dau totul in stare pura, sa iti dau totul direct de la origini, pentru ca numai tu m-ai dus in locul de unde izvorasc esentele. Sunt barbat, si imi stii mandria, dar as da orice cateodata sa stau cu capul in poala ta si sa plang si sa imi doresc sa traiesc pentru totdeauna doar pentru simplul fapt ca moartea m-ar putea desparti de tine. Mi-as dori sa dau totul pentru clipa in care intr-o dimineata verde imi erai in brate iar eu ti-am spus, si am simtit cu fiece celula a corpului si sufletului meu, ca as vrea ca timpul sa se opreasca , iar noi sa ramanem asa ca doua statui sculptate in tacere si iubire…

Sunt patetic, dar nu cred ca imi doresc sa schimb ceva din tot ce am spus pentru a schimba asta. Ai vazut la mine si altele mai rele…Ai vazut totul si mi-ai stat alaturi…si mi-ai fi stat oricum. Incerc sa nu regret nimic si cred ca intr-o masura nu o fac. Am libertatea pe care la un moment dat o dorisem si am sansa de a nu ma mai teme pentru toate actiunile mele iresponsabile. Sunt fericit in modul meu si imi doresc fericirea. Din pacate nu o pot obtine, pentru ca sunt indecis…Nu o pot obtine pentru ca ea e in mana ta aia mica si eu nu pot hotara sa te pastrez pentru totdeauna. Nu as putea sa iti fac asta niciodata. Meriti mai mult. Nu am stiu niciodata sa te pretuiesc si recunosc, au fost momente de furie in care te-am dispetuit, insa iti spun ca cel care spunea ca timpul le vindeca pe toate a gresit. Pentru ca dispretul meu si indiferenta mea in timp nu s-au agravat, si nici nu au dus la uitarea fiintei tale, ci din contra, au disparut si au lasat sa apara intr-o forma acuta tocmai opusul lor.

Prin urmare, eu nu m-am vindecat, ci m-am imbolnavit de dor, iar sufletul imi cade asa cum cadeai tu la pamant lovita de distanta dintre noi si chinuita de privirile mele pierdute. Imi spuneai pana la obsesie, si tot pana acolo nu te ascultam eu, sa nu te uit. Te-am uitat insa in clipa in care am spus “nu te mai iubesc”, insa acum mi te amintesc, mi te amintesc cu totul!…Si imi amintesc pana si vibratiile aerului din momentul in care intrai in camera. Atunci nu tremuram gandindu-ma cat esti de frumoasa, insa acum o fac. Atunci nu ma gandeam ca am sub acoperisul meu fericirea, acum insa o fac. Imi spuneai ca oamenii sunt frumosi, iar eu nu te credeam. Acum insa imi dau lacrimile privindu-le frumusetea. De ce a trebuit sa pleci ca eu sa deschid ochii?…Si de ce ai avut dreptate atunci cand ai spus ca ne vom desparti ca in Vama Veche?…De ce ai avut dreptate intru totul?…De ce acum sunt asa cum spuneai ca sunt si cum eu nu vedeam atunci?…De ce m-ai iubit si de ce inca imi deschizi usi, plecata fiind?…De ce eu te simt aproape, din ce in ce mai aproape, mai aproape de mine cu fiece clipa ce a trecut de cand nu te-am vazut, de cand nu te-am auzit?!…Cum poti trece prin timp, prin fiinta mea ca o fantoma si sa ma bantui si sa ma infiori cu nonprezenta ta?…Cum de am ajuns sa vorbesc in termeni contradictorii si sa fiu logic printr-un asemenea limbaj?…Cum de m-ai schimbat si cum de m-ai facut mai bun si mai luminos si mai Eu decat am fost vreodata eu de unul singur?…Cum de te iubesc atat si cum de nu pot scoate un singur cuvant care sa te roage sa te intorci?…

Sunt sfaramat si iti aduc la picioare resturile fiintei mele ce inca se plimba prin lume razand si iubind femei. Ma aduc tot, cu tot cu abjectiile mele, cu chinurile mele, dar si cu toata iubirea ce am descoperit ca ti-o port…Iti aduc totul ca sa stii ca am reusit sa vad in sfarsit ceea ce ai vrut sa-mi arati, iti aduc totul ca dovada a faptului ca am reusit sa pasesc pe poarta ce mi-ai deschis-o atunci, intr-o vara…Iti aduc totul pentru a nu ma uita, caci numai faptul de a sti ca exista amintirea mea in fiinta ta ma face sa simt ca am trait si ca sunt om. Iti aduc totul pentru ca doresc binecuvantarea ta de a te iubi pana dincolo de viata si de iubire…….

Iti multumesc…

Thursday September 21, 2006 – 08:02pm (EEST)

<< maybe I’m just the horizon you run to when she has left you there
you are here in my head and
running around and
calling me
“come back
I’ll show you the roses that brush off the snow and
open their petals again and again” >>

…pentru Allan, stiind ca ma stie, stiind ca stiu…Pentru Allan, pentru ca va afla ce a vazut Tia pe tavanul alb…

…pentru ca zapada e alba si ma simt alba in plin negru si verde…Pentru ca inca mai exista un pentru ca…

Monday September 11, 2006 – 10:09pm (EEST)

Orbire in vid. Surzire. Ratacire. Valuri acopera irisul cafeniu. Oboseala si sange ce picura in vene. Ma aflu in fata tastaturii si sunt in impas. Pentru prima oara mi se intampla sa vreau sa scriu, scrisul sa fie singura alternativa de supravietuire si eu sa nu pot arunca lumii nimic.

Cu fiece nou soare experientele se acumuleaza, mi se deschid perspective, inteleg mecanisme. Se arata din ce in ce mai multe rotite, surubele, arcuri si intrezaresc mereu altele si altele pana la esenta, pana la nucleu, pana la gasirea fortei ce le activeaza sau doar pur si simplu pana la saturatie. Am nevoie de litere pentru a mazgali timpul, pentru a simti ca sunt si ca nu m-am pierdut in mine, in lume definitiv. Cu cat se aglomereaza, tot cu atat simt si eu nevoia retragerii in cochilie, de intoarcere la origini, la ceea ce sunt.

Informatii, informatii…Informatii dau buzna, iar bratele mi se deschid. Lovita sunt. Asteapta! Asteapta si rabda! …”Confesiunea mea: cenzura”, spunea el. A te autocenzura…Si totusi cer sa fiu iubita. Insa cuvintele-mi sunt luate literatura atunci cand le vorbesc si realitate atunci cand le scriu. Poate insa eu sunt cea care nu vede clar, care nu poate diferentia bariera subtire intre imaginar si realitate. Poate. Si totusi, cat din viata mea nu e literatura?…Traiesc din imagini si simtiri ce le creez in sine si pe care le asum unui fapt, unei persoane pentru ca pur si simplu nu am, nu stiu cui altcuiva mai bun sa le lipesc. Stiu in sinea mea de iubire, stiu cum e; gasesc cate un barbat si revars totul asupra lui. E oare corect? Nu cumva trisez, nu cumva mint? Dar pe cine mine, pe mine sau pe el?…