Mi s-a spus ca un zambet fals poate rezolva orice problema. Sper sa o rezolve astazi. Sunt plina de Anais si de petale de cires. Si ma simt galbena, mai galbena ca florile lui van Gogh. Un lan de grau cu maci la margine si o seminta de floarea soarelui pe care tu o rontai la un film de Tim Burton, asta sunt azi.

In plic statea ascunsa Venetia. Eu am zambit si m-am comportat stupid. Nu stiu cum sa reactionez cand iubirea se manifesta rational si material. Ma sperii si o iau la fuga. Fug ca o descreierata si in momentul ala privirea mi-e fixata pe privirea ta si nu aud nimic, jur ca nu aud nimic, si stiu, simt ca tu astepti sa spun ceva frumos. Si atunci spun ceva stupid. Nici n-as avea cum sa nu spun o porcarie. Tu te incrunti putin dezamagit, iar eu alerg de ma dor picioarele. Mi-as dori sa existe destul pamant pentru fuga mea. Apoi tu ma iei in brate.

Tori are o voce hipnotica, dar azi n-are efect. Si nu e grav, e numai bine. Asta inseamna ca am antenele intinse la maxim si ca aud alte muzici si alte sunete si cuvinte si litere rotunde. Asta inseamna ca ma aud si ca ma caut. Ca atunci cand iti pierzi telefonul si te suni tu pe tine ca sa te ghidezi dupa sunet. Asta fac eu azi cu mine. Ma sun, imi telefonez ca sa ma gasesc. Intotdeauna sunt induiosatoare intalnirile astea. Sunt intime si rosii si calde si au scaune din fier forjat cu tapiterie de catifea violet. Azi am degetele lungi si subtiri ca ale lui ET si te ating pe tine si te fac sa vibrezi. Azi zbor cu bicicleta printre nori si ating luna. La urma urmei, totul e posibil: Venetia chiar incape intr-un plic.

Si apoi esti tu, iubirea mea, motivul pentru care rad si picioarele cu care merg. Si totul are sens cand sunt cu tine. Chiar daca n-ai fi inghesuit Venetia in plicul acela pe care inca nu l-am vazut, eu tot ti-as fi daruit toate privirile pe care le voia avea in viata asta si toate tacerile si toate oasele si venele numai ca sa ramai aici. Pentru ca nu as putea niciodata trai fara tine. Si nimeni nu-mi poate spune cum de am ajuns sa nu pot respira fara tine, nici macar Dumnezeu. Si apoi, iubirea mea, tu esti Florentino Ariza al meu si jur ca nu ar exista cantec, nici apa potabila, nici soare si nici verde daca tu n-ai fi in viata mea.

Zambetele false cad. Nu pot rezista in fata Vietii. Azi e Craciunul meu personal si Invierea mea. Si nu stiu cum sa reactionez. Ochii altora intotdeauna m-au intimidat. Si-mi vin in minte amintiri si aroma de capsuni cu frisca. Si miroase a menta si a inghetata de fistic. Si mi-e dor de casa, de patul meu tapitat cu flori rosii. Si mi-e dor de prispa bunicii. Si mi-e dor de curti cu flori de musetel si de rochii mov. Si parca m-as catara intr-un pom, numai asa ca sa ajung in varf. E frumos la urma urmei sa ai o zi in care sa-ti amintesti de tine, sa-ti fie dor de tine si de oamenii ce au disparut. O zi in care Viata si Moartea se intalnesc: una iti daruieste zambetul si fericirea ca esti, cealalta iti aminteste ca nu mai ai mult timp sa zambesti si sa fii fericit ca esti. Si la urma urmei imi place sa ma iau de mana cu ele si sa dansam in ritm de reggae si sa cantam “hey Bobby Marley, sing something good to me…”. Recomand ca niciodata sa nu stati la taclale cu ele doua. Retorica e arma lor mortala.

In plus, azi e zi de amintit si de facut planuri. Si iti jur ca nu te mint cand iti spun ca nici toate amintirile din lume cu musetel si rochii mov, nici tot mirosul de fistic adunat si nici soarele ce ma incalzea in spatele-blocului pe cand ma jucam de-a mama si de-a tata nu te vor putea acoperi si nu vor putea ascunde amintirile cu tine si visele ce le am in toate firele de par si care se leaga de cele patru fire albe ale tale.

La urma urmei, azi nu e o zi in care sa primesti, azi e o zi in care sa daruiesti, da dai tot acum cat respiri si de a ferici pe cei dragi cu un zambet. Azi am sa fac din Venetia un zmeu si am sa-l inalt de pe o campie cu toporasi. Si nu imi voi pierde visele pe planuri concrete. Si nu-mi voi cimenta picioarele in aceasta lume si nu ma voi grabi sa traiesc prea repede. Azi voi merge mai incet pe trotuar si voi fi proaspata ca o lamaie, usoara si verde. Si nu-mi voi face din sperante motive de teama. Si-mi promit, azi, ca-mi voi trai timpul cu iubirea de partea mea!

Azi m-am nostalgicat. Azi m-au urmarit norii pe strazi. Bjork canta. Eu insa ma tot vad in camera ta, tu la calculator, eu pe pat visand si tot spunand jumatati de fraze, tu ma intelegeai, raspundeai la fel, te intelegeam…Aveai pe usa dormitorului posterul acela mare si frumos cu iubitul Nichita si versurile acelea “tacerea mea aude pe nenascutii caini cum pe nenascutii oameni ii latra”. Mai tarziu ai scris cu mana ta versuri din Marilyn Manson cu dermatograf negru. Si candva am ascultat “My Love” in acea camera si cantam si cred ca eram fericite. Parca era lumina acolo.

Nu stiu azi concret ce ai pe usa dormitorului. Nu stiu ce mai visezi, ce mai crezi. Nu stiu daca esti fericita. Nu mai stiu multe. Dar nu te-am uitat. Oare te-ai schimbat? Mi-ai spus candva ca da. Am vorbit ultima data, si parca trebuia sa sa spunem frazele intregi ca sa ne intelegem, nu?

Stiu ca aveam oreon, eram in casa cu febra. Eram certate si ti-am scris o scrisoare lunga-lunga. Stiu ca ma durea fruntea de suferinta si pareri de rau. Incercam sa ma explic, incercam sa iti comunic. Iti spusesem sa te gandesti la mine cand asculti Tourniquet. Apoi am plans amandoua la mine in dormitor si am mancat tarta cu visine.

Si era vara, eram in parcul Mihai Eminescu, mergeam spre Unirii. Si ne certam caci eu ii scuzam legionarismul lui Eliade, iar tu spuneai ca el nu i-a fost prieten lui Sebastian. Ne-a tinut cateva zile aprinse. Apoi am conchis sa nu mai vorbim niciodata despre cei doi. Si ne-am reluat zambetele. Parca era mai usor atunci sa fii prieten.

Si e ciudat…Ti-l amintesti pe Dinu de la totalnet? “Cu cine am fost eu aseara si nu-mi amintesc?” si noi doua hilizindu-ne dupa un monitor. Si cum ne strangeam banutii sa stam pe mIRC care era la moda si ne placea. Si mai era tipul ala slabut si blondut, care facea piruiete pe terasa acolo la unirii…Si mai era si fascinatia noastra pentru pletosi betivani… Si cum ne bagam in boscheti cand ne vedeam vreun ex. si ne cautam loc ferit la pisoar.

Si apoi ne povesteam sperantele si planurile. Ca o sa facem facultate la Bucuresti, ca ne vom aduce si sufletele-pereche cu noi. Se pare ca am ajuns aici si se pare ca iluziile adolescentei ne-au parasit in momentul in care ne-am urcat in autocarul acela. Uneori ma simt tradata: de parca numai visele acelea si zambetele si planurile si iluziile si iubirile adolescentine ne-au tinut legate. Acum, cand suntem mari, suntem dezlegate.

Tu iti faceai unghiile cu oja neagra si aveai tricou Grave Digger, eu ma imbracam in negru si aveam par cret si imi faceam semne hinduse pe geanta. Si mai mergeam la cenaclu, atrase de ideea de cenaclu, nu de ceea ce era propriu zis acolo, dupa cum bine ai spus si tu. Si ne jenam sa intram in crama acolo jos la teatru, iar eu inchideam usa speriata zicand “nu sunt mese libere”. Parca radeam mai mult atunci. Eram timide si gasculite si negre si triste si plapande.

Am vorbit o noapte intreaga despre Dumnezeu si frici ascunse si intime. Ne-au prins zorii. Si era Craciun si ne-am ametit cu bere si vin si am colindat-o pe mamica mea cu “Baby”. Tu erai Cristi si eu Filipissima, nu? Si cand ne-am intors noaptea de la concert Iris si cantam “haaaaaai, vinoooooo toamna iaaaar, cu ploooi si soaaaareeee…” prin parcul pustiu. Si eu eram indragostita de tipul ala din tren si am tremurat zile si te-am traumatizat cu numele de Emi, de radeai de mine si tot ziceai beheheeeeeeeeeeemi. Iata ca acum sunt cu tipul din tren, gata sa-mi fac casa cu el. Si ma bucur ca e el si ca prin el imi amintesc de noi stand la pietre hilizindu-ne si mandre de locul nostru acolo. Aaaa, si era sa o uit pe bibi care mie mi se parea duse si creepy si care te privea ca pe o rivala…:)

Duamne, tie si despre tine si despre mine cand eram cu tine as scrie de as innoura cerul! Nu stiu ce sa-ti spun…Imi pare rau ca am crescut, imi pare rau ca stam in colturi diferite de oras, imi pare rau ca viata nu ne-a creat si la maturitate drumuri comune. Poate trebuia sa le cream noi. Eu se pare ca n-am avut inteligenta. Si nu, nu mi-e dor de vremurile acelea. Nu de asta le-am amintit. Mi-e dor de tine. Si-mi pare rau ca n-am reusit sa facem din Bucurestiul asta terenul nostru de joaca si harjoneli. Si-mi pare rau ca eu mereu am fost aia matura si cu prejudecati si ca m-am oprit de la nebunii cu tine. Te admir ca ai reusit sa fii tu si sa faci ce vrei si sa fii libera, fara stapan, fara nimic. Stiu ca asta nu ti-a adus neaparat fericirea si multumirea si linistea. Dar stiu ca tu te-ai pastrat ca atunci, ca pe vremea cand stateam vara-iarna la pietre. De asta poate nu te-am inteles vara trecuta. Acum imi dau seama cum si ce traiesti tu. Si ce doruri ai. Eu m-am pierdut. M-a inghitit lumea. Pe tine nu. Si imi doresc si iti doresc sa rezisti. Sa fii cum esti si sa fii fericita cu asta.

Veneam obosita spre casa in aceasta seara cu vesnicul si binecuvantatul metrou. Imi las capul pe spate, si-mi ridic ochii. Citesc “iti sta bine cu acest ruj“. Zambesc. Apoi “Banii bagati in GENTI si PANTOFI sunt bine economisiti“. Ridic spranceana dreapta. Ho-paaaa, imi zic. M-am trezit pe loc si m-am pus pe citit mesajele care era puse pe manerele agatate de bara din metrou. Erau mesaje puse de revista Tabu si erau destul de numeroase. Din memorie mai citez “El nu are fantezii niciodata cu alte femei“, “Iti sta bine parul azi“, “Ai maini delicate (sau ceva de genul)”, “Bratele intinse te va face sa ai maini ca ale Madonnei“(care apropo, alaturi de Spice Girls sunt modelele promovate de postfeminism, concept creat de mass-media si “generalizat ca eticheta pt ceea ce mass-media considera ca ar fi tendinta miscarii femeilor” dupa valul II -M.Miroiu), etc.

Nimic deosebit la prima vedere. In josul fiecarui asemenea mesaj (mesaj menit sa faca sa se simta bine femeile care n-au bmw personal si merg cu transportul in comnun, sa zambeasca si sa se simta deosebite intreaga zi ), era scris cu mandrie “Am adunat tot ce-ti place sa citesti intr-o singura revista“.

Acestea fiind faptele, de unde apare atunci revolta mea? Ei bine, eu sustin in continuare faptul ca o femeie nu trebuie pacalita si indoctrinata sa-si “economiseasca” banii la zara pe genti si pantofi, nici sa fie fericita ca ii sta bine parul sau nuanta de ruj, sau sa i se spuna ca iubitul nu are fantezii cu altele. E ca si cum “asta vrei, asta iti vom spune si noi la nesfarsit”. Pai, nu putem sa permitem asemenea pacaleli doar pentru o falsa iluzie a unei bune-dispozitii. Pruteanu, om care de felul lui mi-e profund antipatic, spunea acum cativa ani ceva interesant referitor la manele. Manelele se vand pentru ca asta cere publicul, dar oare chiar e necesar, daca stim ca sunt inestetice si de proasta calitate, sa dam poporului manele non-stop? Daca am da mai multa muzica de calitate, aceasta s-ar face cunoscuta si poate ar creste si cererea de muzica de calitate.

Asta ma intreb si eu: daca femeile sunt slabe de spirit, daca femeile sunt frivole si usor de atras de reduceri si cumparaturi si fleacuri, chiar trebuie sa le invatam si sa le mentinem in acest stadiu? Ce ar fi daca n-am mai scrie atatea articole care sa tot invete cum sa se imbrace la birou fancy si cum sa fie in trend? Ce ar fi daca am tot sustine ca femeia are creier si ca poate face lucruri inteligente? Ce ar fi sa le spunem ca nu a fi fashin-icon atrage barbatii (doar pe cei frivoli, carora le place sa zburde din floare-in-floare)? Ce ar fi sa le spunem ca s-ar simti de mii de ori mai frumoase si mai apreciate daca s-ar implica in actiuni civice, decat sa-si dedice timpul cumparand haine dupa modele si culori in trend? Ce ar fi sa le spunem sa nu mai fie atat de atente cum merg si ca la un ruj inchis la culoare trebuie sa aiba dantura perfecta? Tind din ce in ce mai mult sa dau dreptate Aurei si teoriei sale precum ca o femeie pe tocuri gandeste mai putin fiindca mereu trebuie sa fie atenta pe unde merge, cum calca, cum se aseaza, etc.

Si de ce se merge de la premisa ca femeia TREBUIE sa fie cea frivola si mereu in garda sa nu-si piarda barbatul? Eu n-am vazut in nici o revista dedicata barbatilor modalitati de a face fericita o femeie, de a o intelege, de a-i oferi o noapte romantica, sau teste psihologice si nici nu le explica cum e cu depresia cum sa fii optimist si sa ai o fi fara stress la birou. Aceste caracteristici feminine si masculine atat de profund accentuate de aceste reviste nu sunt biologice, nu sunt in natura noastra, ci mostenite cultural. Altii ne-au invata sa fim asa. Si totusi, nu e rusinos sa tot privim femeia ca pe un animal fara capacitatea mintala de a se abtine de la shopping? Si daca barbatii nu au nevoie de asemenea sfaturi, DE CE NOI AVEM NEVOIE? Ei cum stiu sa fie in trend fara reviste de shopping???

Nu sustin ca femeia trebuie sa fie neepilata, nepieptanata, nefardata. Nu spun ca trebuie sa nu fie moderna si sa fie la moda. Dar sutin cu tarie ca nu aceasta trebuie sa fie preocuparea ei cotidiana. Nu pentru asta trebuie sa fie educata, nu pentru asta crescuta. Deasemenea mai sutin ca nu trebuie sa fie dependenta de nimic si nimeni: nici de sfaturile revistelor glossy, nici de un barbat. Trebuie sa fie cum sunt, sa nu le fie rusine daca intr-o zi au purtat o haina din colectia de anul trecut. O femeie trebuie sa gandeasca vertical, nu sa stea vertical pe pantofi din ultima moda. Sa nu-si doreasca sa tot citeasca sfaturi despre cum sa fii optimist, cum sa-ti impaci iubitul suparat, cum sa te placa boss-ul la job, nu sa completeze teste psihologice despre “cat de buna esti la pat?”, sa aiba o saptamana ratata ca nu are nu-stiu-ce articol vestimentar pe care revistele il anunta drept must-have.

Si mai mult si cel mai important: NU in moda trebuie sa concuram noi femeiele intre noi. Concurenta dintre noi trebuie sa fie intelecuala, sa dezbatem intre noi si probleme de interes public, sa lecturam, sa ne implicam, NU sa barfim si sa tot gandim ca suntem mai bune ca celelalte, ca uite ce fusta demodata are Xuleasca. Sa nu extindem si sa proclamam ca fiind al nostru un domeniu superficial care nu lasa nimic vizibil in urma lui (posibil doar ultima nota de parfum scoasa de Givenchi) si sa lasam spatiul public/ politic barbatilor, asa-numitului element activ. Sa iesim de sub denumirea rusinoasa de “element pasiv si emotional” si sa nu permitem sa fim momite cu asemenea mesaje. Nu le meritam, pentru ca meritam pur si simplu mai bun.

O revista pentru femei nu trebuie sa plece de la premisa ca femeile sunt slabe sau vulnerabile. Nici sa imbrace aceste caracteristici in haina valorilor femininatii, caci nu suntem date asa de natura, si sa le propagandeze cititoarelor. E pur si simplu gresit!

In principiu nu sunt adepta testelor cu toate ca ma amuza sa le fac. Acesta, pe care vi-l propun este un mic siretlic, dar rezultatul poate sa dea de gandit.

Ce mi-a iesit mie:

Tipul 4: Individualistul. Artistul.

Romantic, introvertit. Cei din tipul 4 sunt constienti de sine, sensibili, rezervati si tacuti. Sunt individualisti, introvertiti, sinceri cu sentimentele lor. Pot fi schimbatori, timizi, prea centrati pe persoana lor. Sunt retinuti in relatiile cu ceilalti datorita faptului ca se simt vulnerabili si imperfecti dar dispretuiesc si fug in acelasi timp de modul banal de viata al celorlalti. Au probleme datorita faptului ca sunt prea indulgenti cu ei si se autocompatimesc. La cel mai sanatos nivel, tipul 4 sunt persoane foarte inspirate si creative, in stare sa fie mereu altele si sa-si transforme propriile experiente de viata in elemente de evolutie.

ps: acuma chiar am de ce sa ma mandresc ca atunci cand nasa mi-a taiat motul eu am ales din tavita cu lucruri un pix! Stiam ce vreau!

Postati aceste 3 reguli:
1. Fiecare persoana trebuie sa scrie 8 lucruri intamplatoare despre el insusi
2 Cei tagguiti treb sa scrie un blog despre lucrurile astea
4. La sfarsitul postarii trebuie tagguite opt alte persoane
5. Du-te pe pagina lor si spune-le k au fost tagguiti.

Da, beatrice mi-a dat leapsa, iar eu voi raspunde ca si asa m-am trezit de dimineata la datorie, vesnica suferinda a gatului meu…

1 – de mica fac amigdalite si angine ne-sau-pultacee.

2 – nu-mi place sa mananc, deloc! am oroare cand observ ca trebuie sa o fac. Obicei ce-l am de la nastere si chinul copilariei si al mamei mele!

3 – imi place sa scriu si am fost indragostita in clasa a 3-a de vecinul de la 2.

4 – as vrea sa salvez lumea dar nu prea stiu cum. Cand eram mititica ma visam cu bani multi ca sa fac case speciale pentru animale si copiii orfani.

5 – am descoperit ca pot picta abia la sfarsitul clasei a 8-a si de atunci a ramas marele meu regret ca nu am timp si energie destula pentru a ma ocupa de aceasta mica placere.

6 – imi place primavara cu florile ei: lacramioare, isaomii, salcami si tei, panselute, zambilute, frezii, narcise,magnolii si PAPADII…(ador, ador papadiileeeeeeeeeeee)

7 – in adolescenta m-am dat roacherita si mai mergeam la rockoteci si dadeam din cap pana nu mai puteam a doua zi sa-mi leg sireturile. Era dureros, dar amuzant acuma sa-mi amintesc.

8 – sunt indragostita iremediabil de E. si o sa ne facem casa de pitici si o sa crestem ivasuci mititei si obraznici!

na, acuma sa o dau mai departe…Megazaurica, andreea marin a mea, criiiiiistinela.